Pentru a putea aiunge la Manastirea Bujoreni, in inima pădurii, în frumoasa poiana a Bujorenilor, se poate folosi orice mijloc de transport. Autobuzul spre Bujoreni pleaca in fiecare duminica la ora 8:00 din fata Muzeului Vasile Parvan (tel. 0745.515.488 - Ioan).
       Folosind drumul judetean Barlad-Zorleni-Murgeni-Falciu, la iesirea din satul Popeni, in virful dealului unde este postat "Releul TV" la punctul numit Caprioara, un indicator arata spre stanga in padure pe un drum forestier pietruit si bine intretinut, de 5 km lungime, care duce direct in incinta manastirii, acolo fiind si capat de drum.
Se poate ajunge si cu trenul pe calea ferata oprind la statia Horga, iar de acolo 5-6 km de strabatut pe jos.
      Pentru a putea parcurge firul legendelor si istoriilor povestite din traditia locului, purtate din gura in gura de-a lungul vremii despre acest asezamint monahal – Manastirea Bujoreni sau "Schitul Magarului", trebuie să cunoaştem epoca de glorie a celor doi mari domni Alexandru cel Bun si Ştefan cel Mare. Oameni de seamă ai istoriei medievale, care au ma
rcat epoca atât cultural cât şi religios, dar şi politic în istoria Principatelor Romaneşti. Iată deci, numarul mare de ctitorii ale acestor voievozi muşatini, au dovedit încă o dată rădăcina credinţei creştine pe vechi vetre de sihăstrie moldoveneasca in aceste locuri.Stefan cel Mare, ctitorul manastirii Bujoreni. Odata cu intrarea la domnie a acelor doi fii ai lui Alexandru cel Bun, Ilie si Stefan, documentele consemneaza si atesta existenta celor mai vechi vetre de sihastrie monahala.
Astfel pe 18 iunie 1444, Stefan Voievod, fratele lui Ilie Voievod, emite un document lui popa Toader din Birlad dându-i câteva proprietăţi unde intra şi străvechiul sat Lahova, unde era mânăstirea fratelui său - popa Draghic, numită şi mânăstirea "De pe Lahova", sau mânăstirea Ghermăneştilor sau sub numele de mânăstirea Recea din satul Banca.
      Lahova fiind un ţinut pe o vale între cele două sate Ghermăneşti şi Banca. Acest sat de pe Valea Bârladului se întindea până la Făgetul Leahului, pădure ce se întinde astăzi de la Ghermăneşti până la Popeni, loc de vatră şi sihăstrie monahală, de care se leagă şi legenda întemeierii mânăstirii BUJORENI.
      Atestarile, cronicile şi studiile de rigoare în domeniul arheologic, nu pot demonstra cu documente concrete că actuala vatră monahală Bujoreni a fost construită pe vechea temelie a mânăstirii Recea, sau la 1-2 km apropiere. Distanta istorică între ele, ca datare fiind de 150 de ani. Dar iarasi lucru nedemonstrat, de la atestarea primului document despre mânăstirea Bujoreni 1602, care vatră monahală poate că exista cu cel puţin 50 de ani înainte.
      Odata cu venirea in scaunul Moldovei a domnitorului Stefan cel Mare, si odata cu incursiunea razboaielor impotriva lui Mahomed 1475 Vaslui, 1476 Valea Alba, este evident ca pregatirea invingerii temutului cuceritor al Constantinopolului a avut in obiectivul de aparare si pustiirea multor sate din Valea Barladului, stiut fiind faptul ca navalitorii umblau dupa hrana si provizii.
      Asa se explica si disparitia manastirii Recea atestata documentar la 1444, despre care nu se stie cit a rezistat, si nici nu putem sti documentar data incetarii existentei ei.
      Cert ramine lucru, dovedit arheologic si documentar, ca odata cu inceputul secolului al XV-lea si jumatatea lui, au disparut in actuala zona Banca - Zorleni – Popeni, sate cum ar fi: Barasti, Leurinti, Colibani, Negoiesti, Mastatici, Colenesti, Calinesti, Satul lui Ilcas, Grijilivi si altele odata cu incetarea expeditiilor din 1538 a lui Soliman Magnificul.
      Nemaiamintind de dezastrul lui Ioan Voda cel Viteaz din 1574 si multe alte navaliri de jaf si cotropire din partea navalitorilor.
Tocmai de aceea se crede ca si manastirea lui popa Draghic a avut aceiasi soarta, fiind construita din lemn sau piatra, materiale autohtone zonei respective.Tema ruinelor acestei manastiri ramine de domeniul arhelogiei.

      Important este legatura dintre aceste doua vetre monahale, Recea si Bujoreni, care leaga nodul de legenda cu simburele de adevar prin gasirea in chip minunat a icoanei Maicii Domnului in scorbura din tulpina unui stejar secular.
      Un document din 1519, 25 iunie prin Stefan cel tinar Voievod, urmas al lui Stefan cel Mare, da un hrisov domnesc unor rude cu imputernicirea de pastrare a acestei mosii – Bujoreni si inca alte patru sate pe Valea Birladului, unor urmasi ai boierului Mihu, fugar din Polonia. Cu aproximativ 100 de ani mai tirziu, un oarecare Constantin Bujoreanu vindea lui Patrascu Logofat o parte din mosia Bujoreniului, in vara anului 1600.
      Un alt document emis la sfirsitul secolului al XVI-lea, 1594, atesta pe o Magdalena fata lui Ionascu, care vinde a cincea parte din mosia Bujorenilor lui Efrim vistiernicul.
      Un alt document de atestare 1596 il consemna pe Cirstea Vornicul cumparind o parte din mosia Bujorenilor, de la o oarecare Varvara fiica unei oarecare Anghelina, fiica boierului medelnicer Mihu.
Vazut lucru este ca aceasta mosie a Bujorenilor devreme ce era atit de cautata sau era o zona bogata, sau poate pentru faptul ca era ferita de ochii navalitorilor, ori pentru faptul ca deja exista aceasta vatra monahala, era mult rivnita de oamenii instariti ai vremii de atunci.
Tocmai de aceea si legenda spune ca odata cu navalirea paginilor peste paminturile Moldovei, calugarii din schitul Recea au ingropat odoarele, au dus icoana Maicii Domnului ascunzind-o de furia jafului paginesc, pentru a nu fi profanata sau distrusa si astfel I s-a pierdut urma.
      Schitul ramas pustiit desigur a fost trecut prin foc si sabie, raminind niste ruine fumeginde, iar vietuitorii - din porunca lui Voda, s-or fi retras la vreuna din marile manastiri ale Moldovei cu ziduri si oaste de aparare.
Icoana Preasfintei fecioare ferecata in argint.Odata cu trecerea timpului, totul a ramas sub negura vremii, iar Preasfânta Fecioară, din icoana ferecata in argint, avea sa vegheze in padurea Bujorenilor mai bine de 100 de ani, la linistea locului si la frumusetile create de Insusi Fiul si Mintuitorul ei.
Asa cum luminitele vazute de Daniil Sihastru, pustinicul si parintele Moldovei, l-au decis pe Voievodul Stefan sa aleaga altarul manastirii Putna prin tragerea cu arcul, si multe alte semne minunate, tot asa si la manastirea Bujoreni atestata documentar la 27 martie 1602, istoria spune ca in partea locului un oarecare Ion Bretcanu mocan din tinutul Bretcului, mare crescator de oi, venea pe aceste vai cu tomnatul oilor, oprindu-se intr-un loc cu numele de Silistea Oilor.
Lucru care poate fi dovedit, pentru ca un document la 1779 mentiona aceasta Siliste a Oilor ca numindu-se si "Silistea Bretcanii".
Deci evident locul unde mocanii poposeau cu oile pe acele dealuri domoale si linistite care atestate astazi geografic in zona, sunt la 1 km de locul unde se afla astazi manastirea Bujoreni.
      Iar pe vremea aceea in preajma anului 1600, nu se stie exact daca inainte sau dupa 1600 se afla stejarul acela secular purtator al duhovnicestii icoane a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu ce avea sa fie descoperita in chip minunat.

Istoria ne povesteste asa:

      Dupa ce mocanii au venit de peste munti, pentru pasunatul si tomnatul oilor, mergând la târg să vândă produsele, întreaga lor zestre ciobanească era cărată în permanenţă de măgari, pe samarele cărora se transportau toate poverile şi bineînţeles fruptul stânii din loc în loc. Plecaţi la târg să-şi vândă agoniseala dobândită din truda oieritului, după o zi de târg, întorcându-se în bătătura stânii, au uitat sa lege măgarii. Unul din magarii purtători de produse vândute la târg, purta şi punga cu bani în unul din desagii mocăneşti, cu o valoare de 3000 de galbeni.
      Desluşindu-se după oboseala de seară, mocanii au dat să împartă veniturile, dar măgarul era plecat în desişul padurii, fără semn de întoarcere.
      Plecaţi cu un pădurar pe urmele lui, mare le-a fost mirarea când în inima pădurii, lângă un falnic stejar secular, măgarul stătea în genunchi în faţa a trei luminiţe aşezate în formă de cruce.
Icoana Maicii Domnului in stejar.Dându-şi seama că este vorba de o minune cerească, mocanul a hotărât ca pe acel loc, lângă acel copac şi din acel copac, să se ridice un schit pe care l-a şi săvârşit mai apoi, trunchiul stejarului devenind Sfânta Masă din altarul mânăstirii.
Acest lucru este consemnat pe timpul unui mare boier numit Bujorenu care era si stapinul acelor mosii unde oierii transilvaneni isi pasteau oile.
Autenticitatea legendei a fost prezentata si de episcopul Ioan Antonovici, vietuitor si vladica al vremurilor de atunci.
      Pentru a fi mai certificata Preasfintia Sa spune ca acel lucru minunat care s-a intimplat in adincimea padurii la stejarul secular, cu magarul descoperitor de taina, s-ar fi repetat in vreo 3 ani la rind, dar nimeni nu a dat importanta faptei si momentului.
      Lucru care se intimpla, spune epicopul Antonovici, in fiecare an cam in aceiasi perioada si in acelasi anotimp.
Eroul legendei, Ioan Bretcanu a hotarit ca acei bani din desagi sa fie folositi pentru construirea Sfintului Lacas.
      Fiind nevoit sa se intoarca acasa la Bretcu, a incredintat implinirea acestei ctitorii padurarului Iftimie care dupa ce a savirsit ridicarea schitului s-a calugarit luindu-si numele de Pahomie.
Deci in concluzie, primii fondatori ai acestui Sf asezamint sunt mocanul Ioan Bretcanu, transilvanean, si padurarul Iftimie- viitorul calugar Pahomie, asezamintul primind numele de "Schitul Magarului". Bisericuta asezamintului monahal fiind construita din lemn.
      Documentele doveditoare existentei acestui asezamint monahal sunt urmatoarele:
- 27 martie 1602 – Act de vinzare pe mosia Zorleni unde se afla schitul, de catre Gheorghe Vornic domniei sale Crastii vel Vornic de Tara de Sus. Document emis de Siluan proegumenul schitului care semneaza.
- Anul 1707 se emite alt act de vinzare, care are ca martor pe Ilie calugar din manastirea Magarului.
- 1730 – Alt document de vinzare scris de Pahomie din manastirea Magarului.
- In 1780 manastirea Bujoreni trece in proprietea Stolnicului Gavriil Konachi, mai tirziu vornic, care vazind starea avansata de degradare a locasului de inchinaciune, o va reface din temelie folosind tot lemnul. Ingrijind manastirea pina la sfirsitul vietii sale, adica anul 1813.
- La 1804 Lupu Pomana emite un act de vinzare a unei vii de la manastirea Magarului, intarita cu semnatura ieromonahului Efrem, din consiliul economic al manastirii. Mai sunt consemnati ca martori monahii Antim si Pavel.
      Gavriil Konachi este tata a cinci copii din care se distinge spre cultura, invatatura aleasa si carte, Ion
Konachi care va intra in monahism la manastirea Floresti, va fi tuns sub numele de Ioanichie, va deveni slujitor al Domnului, va pleca fara incuviintare si dezlegare in 1814 la manastirea Magarului pe mosia rudeniilor sale.
      Egumenul Luca il va chinui cu tot felul de pretentii timp de 23 de ani, pina in anul 1837 cind va inceta neintelegerea. Un alt fapt minunat consemnat la manastirea Magarului, ocrotita de Maica Domnului facatoare de minuni, este si acesta. In vremea de demult stiindu-se ca la manastiri se pot gasi bani si avere, si mai ales ca egumenul si intiistatatorul era fiu de mare boier, raufacatorii si jefuitorii s-au hotarit sa intre noaptea in ascuns in ceata inarmati, si calauziti chiar de unul din calugarii nemultumiti ai manastirii, au intrat in chilia parintelui Ioanichie Konachi, l-au fortat sa spuna unde sunt banii si sa-I puna in mina tilharilor.
      Dupa ce i-a convins ca trebuie sa se imbrace si sa-i ia dintr-un loc tainic din biserica, parintele Ioanichie a imbracat epitrahilul si felonul, a deschis usile imparatesti, a ridicat Sf Evanghelie spre cer si le-a zis: "Fratilor, iata banii mei sunt in aceasta Sfinta Carte. De acum inainte puteti sa ma omoriti."
      Atit de mult s-au spaimintat hotii, si atit de mult I-a impresionat privirea Maicii Domnului din sfinta Icoana incit au cazut in genunchi si au cerut iertare, recunoscind singuri ca un calugar a dezvaluit secretul manastirii ca avea bani pentru cele necesare ascunsi in loc tainic.
Hotii au fost eliberati fara sa primeasca pedeapsa, monahii care mai erau au fost trimisi la alte manastiri, iar personalul monahal a fost inlocuit cu monahii. Se consemna in datele istorice ca au slujit in aceasta manastire si calugarite de origine rusa, chiar in limba slavoneasca.

 

 

      Actuala manastire rectitorita integral din osirdia lui Ioanichie Konachi ce iubea acest loc foarte mult, a fost facuta la anul 1840, cind acesta a ridicat o biserica noua, din caramida si piatra, cu hramul Adormirea Maicii Domnului la 15 august.
Despre stilul arhitectonic al acestui sfint locas, profesorul Gheorghe Clapa spune ca este demn de retinut urmatorul lucru.
- Biserica este ridicata in ultima perioada a stilului moldovenesc. Stilul ei arhitectonic este cel al bisericilor cu plan treflat caracteristic artei bizantine raspindit in Athos, Serbia, Tara Romaneasca si Moldova.
- Planul bisericii prezinta o trefla formata dintr-o nava unica si trei abside.
Biserica veche.Catapeteasma este construita din lemn de tei. Peretii bisericii au o grosime care variaza de la 75 cm pina la 90 de cm. Soclul bisericii este construit din piatra, iar peretii sunt din caramida cu mortar. Lungimea totala a bisericii este de 21,3 metri iar latimea la abside este de 7,7 metri interior.
Inaltimea zidului este de 6 metri. Vechea arhitectura de decoratiune a manastirii era formata numai din cornisa, un fel de briu in jgheaburi care inconjura toata biserica.
Absidele laterale sunt prevazute cu ferestre lucrate in lemn de stejar, cu o inaltime de 2,65 m si o latime de 1,25 metri. Pardoseala bisericii in vechime, s-a pastrat din scindura de brad, iar in partea dreapta a naosului se gaseste mormintul lui schimonahul Ioanichie Konachi (ctitorul) fara inscriptie, intr-o nisa in zidul bisericii.
      Catapeteasma este din tei sculptat, cu modele in lemn si ajurate cu dantelarie. Sub icoane sunt panouri ce le inconjoara, sculptate din lemn avind pe cele 4 colturi rozete contiuate prin ramuri si frunze, si astfel fac legatura intre ele. Icoanele sunt flancate cu colonete in spirala, iar pe acestia sunt sculptate struguri si foi de vita. Usile imparatesti sunt bogate in sculpturi ce reprezinta flori si rinoceri. Imprejurul sfintilor evanghelisti, se afla foi sculptate si bronzate, avind din loc in loc cite o rozeta in 6 petale. Stilpul usilor imparatesti, este sculptat cu frunze si flori. Stilpul se termina cu mitra arhiereasca sculptata in felii.
      Arcul este impodobit cu sculpturi ce par frinte din loc in loc. Deasupra usilor diaconesti se afla un panou incadrat in sculpturi ce infatiseaza struguri si foi de vita. Cele 12 praznice imparatesti, asezate in cite 3 zone, deoparte si de alta, sunt incadrate cu sculpturi si mici colonete.
      Mai bogate in sculpturi sunt coloanele in forma de torsada, ce despart in cite 3 panouri icoanele Sfintilor Apostoli. Coloanele prezinta sculpturi din mici rozete cu ramuri si frunze, in partea superioara se termina cu capiteliuri. Zona prorocilor prezinta sculpturi ce inconjura fiecare icoana in parte. Pictura la catapeteasma este reprezenta in citeva icoane.
      Amintim inca o data, ca multe obiecte si icoane au fost mutate de regimul comunist in directii necunoscute, dupa anul 1960.
Vorbind de anul 1622 si anul 1700 cind Ioan Sturza va ceda partea sa lui Ioan Pallady, ca mai tirziu in preajma anului 1700 toate terenurile sa fie incluse in proprietatea lui Ioan Pallady, iar in secolulul al XVIII –lea sa intre toate in stapinirea absoluta a lui Gavriil Konachi.
Manastirea desi seculara, este inca in cautarea unui drum sigur, fiind intr-o zona foarte influenta de cultura istorica si bisericeasca.
Revenind la autoritatea duhovniceasca a acestei manastiri,  vom afla din documente si istoric, ca Ioanichie Konachi a fost un om de mare traire duhovniceasca, incit toate ideile si sfaturile sale de duhovnic, l-au pus intr-o relatie foarte buna cu Epicopia de Roman, sub ascultarea careia se afla manastirea, document confirmat in 1847 sub staretia maicii Iustina.
Fluctuatia personalului duhovnicesc in aceasta manastire a fost destul de mare, dupa cum rezulta documentele oficiale.
Astfel in 1853, Ioanichie Konachi avea in grija sa peste 20 de calugarite. In 1872 personalul crescind, existind la maici inca un preot si un cintaret.
Rudenia sa, Ruxandra, casatorita cu hatmanul Alecu Rosetti Roznovanu, daruia in fiecare an manastirii cite 300 de galbeni, pe care Ioanichie ii incredinta staretei manstirii pentru existenta vietii monahale.
In anul 1859, la invoiala cu parintele Ioanichie Konachi, aduc osemintele parintesti si ai altor membrii din familie aflate prin bisericile din Iasi, Largaseni si Faraoani, si le aseaza intr-un cavou de familie in curtea manastirii.
La 30 ianuarie 1860, Ioanichie Konachi trece la cele vesnice.
De viata manastirii si existenta ei se va ocupa mostenitoarea unica, Ruxandra Roznovanu, pina in anul 1886.
Aici se sfirseste linistea si tihna manastirii.
Intrate pe domeniile casei regale Zorleni, scazind numarul de vietuitori si ostenitori, Casa Regala Zorleni, se va ocupa de organizarea acestui Sf. Locas, de oficierea slujbelor bisericesti, trimitind o data in luna si la sarbatori mari, un preot paroh din satul Zorleni.
In anul 1886, Carol I era stapinul padurilor din preajma Bujoreniului, cu o suprafata de 750 de falci.
Dupa 1 decembrie 1918, in noile conditii social politice, are loc si reforma agrara din anul 1921 prin care taranii primeau loturi de pamint.
Un document din anul 1912, 28 mai, consemna o vizita a regelui Carol I in domeniile sale din Zorleni si Bujoreni, in care acesta asista la Biserica Domneasca la un te deum in cinstea sa, in preazenta preotilor Antonovici si Pallady.
Regele Carol stind in strana linga episcopul Antonovici. Acesta ii aduce la cunostiinta despre un material legat de manastirea Magaru, oferindu-l la receptia din palatul administrativ.
Regimul instalat la 23 august 1944 a avut repercusiunile cele mai groaznice, in anii 1958-1960, cind acel decret necrutator a adus o prigoana inversunata asupra credintei stramosesti si asupra slujitorilor ei.
Propaganda ateista sovietica si materialismul ideologic a facut ca si mânăstirea Măgaru să fie închisă, călugăriţele alungate, iar anexele rămânând in grija stareţei şi a unei secretare, nu însă pentru mult timp.
Obiectele de cult au fost ridicate in mod abuziv si trimise spre destinatii necunoscute, patrimoniul national, muzee, altele la biserica din satul Zorleni, cele cu interes cultic la Episcopie, iar altele nu stie pe unde.
In conditii extrem de vitrege, lipsa mijloacelor de informatie, a cailor de acces, lipsa luminii electrice, lipsa unei protectii din partea celor care guvernau, au adus manastirea Bujoreni in stare de pustiire si ruina. Biserica, desi parasita peste 30 de ani, a infruntat vitregiile vremurilor continuind sa existe, inconjurata de citeva conifere seculare, si citeva morminte, va strajui singura poiana de foioase din padurea Bujorenilor.
Acest locas uitat de vreme si de timp, va ramine marturie in timpul celor 40 de ani de comunism, ca religia si credinta au existat pe aceste locuri. Indeplinind in timp rol de magazie, depozit de materiale, adapost de animale, ea nu va fi uitata de credinciosii, care sunt inima acestui popor roman, si din osirdia si bunavointa satenilor din imprejurimi si a altor tematori de Dumnezeu, ea va fi ocrotita si pastrata pentru a nu fi distrusa in totalitate.
Tocmai de aceea, fara nici o aprobare, lucru care era imposibil in regimul comunist, intre anii 1970 si 1980 va fi acoperita cu tabla de zinc, pentru ca sparturile vremii din acoperis deteriorau in mod groaznic interiorul bisericii si pictura din anii 1930, pictura care nu este atit de valoroasa ca tehnica, dar este expresiva ca traire a celui care a executat-o, pastrindu-se si astazi o parte din pictura originala.
Odata cu instalarea regimului comunist, primul interes fata de locasurile de cult, a fost stergerea oricarei umbre de istorie, drept pentru care au fost demolate toate anexele manastirii, pentru a nu mai putea asigura posibilitatea vietuirii in preajma ei.
Ferestrele inzestrate cu gratii, usile bine ferecate, au trecut sub negura istorie si tacerea vremii existenta manastirii Bujoreni, acest nume oficial fiind aprobat in in 1935 pentru simplitatea uzuala a fostului nume de manastirea Magaru.
Lucru care nu prea l-a incintat nici pe fostul ctitor Ioanichie Konachi, rugind pe credinciosi si pe epicopul vremii sa o numeasca manastirea Samaria, insa acceptat foarte greu si uitat foarte repede, revenindu-se la originala denumire de manastirea Magaru.
Dupa revolutia din 1989, cind regimul comunist a incetat opresiunea asupra Bisericii, prima grija a Sfintului Sinod al BOR a hotarit redeschiderea si infiintarea manastirilor si schiturilor, care au fost inchise sau distruse de regimul comunist.
Cea mai elocventa hotarire este cea din 1993 cind manastirea a fost redeschisa cu statut de monahi. Din ordinul Episcopiei Husilor si din lipsa de personal monahal, va trece intr-un nou statut – manastire de calugarite.
Datorita vitregiilor, saraciei, lipsei economice a zonei, calugaritele nefacind fata cerintelor si greutatilor, au cerut chiriarhului sa trimita monahi pentru ca ei pot infrunta mai usor saracia si greutatile acelui loc.
      Episcopul Ioachim Vasluianul a decis aceasta hotarire numind staret pe protosinghelul Luchian care va pastori obstea de monahi pina in anul 2002, timp in care se va ocupa cu destoinicie de anexele gospodaresti si chilii, de construirea unui gard din piatra si electrificarea Sf. Locas.
 Din incuviintarea Inalt Prea Sfintitului mitropolit Daniel, Prea Sfintitul episcop Ioachim al Husilor a delegat pentru manastirea Bujoreni prin transfer 4 monahi de la manastirea Petru Voda, monahii Iustinian, Euharist, Filoteu, Cleopa si rasoforul Xenofont.
Cu aprobarea Prea Sfintitului Ioachim, monahul Euharist in virsta de 25 de ani, absolvent al  Academiei Studii Economice Bucuresti, a fost hirotonit intru ieromonah pe seama manastirii Bujoreni – Episcopia Husilor, si numit in functia de staret.
In decursul acestor doi ani si jumatate, manastirea numara 20 de vietuitori.
Curtea manastirii Bujoreni.Un staret, doi preoti slujitori, doi diaconi, 6 monahi, tunsi in monahism pe seama manastirii Bujoreni, in cadrul Sf Liturghii arhieresti de Prea Sfintitul Corneliu Barladeanul episcopul vicar al Episcopiei Husilor, patru rasofori, si patru frati incepatori.
In decursul acestui timp, din Mila Lui Dumnezeu, dragostea Prea Sfintitului Ioachim episcopul Husilor, manastirea se bucura de liniste si vietuire duhovniceasca.
Programul slujbelor este cel obisnuit al manastirilor din Moldova: Sf Litughie zilnica, utrenia si vecernia.
Tot in acest timp s-au facut eforturi de conservare a monumentului istoric, consolidindu-se zidurile dindu-se o tencuiala noua in locul celei vechi si deteriorate de la intemperii si cutremure, s-a schimbat invelitoarea din tabla veche, si s-a acoperit vechiul edificiu cu invelis nou din tabla zincata, in stil moldovenesc.
Sunt in lucru consolidarea interioara a monumentului, refacerea picturii, schimbarea pardoselii din lemn cu placa armata peste care se va aplica gresie sau marmura. In continuare se demareaza un proiect de pictare a interiorului manastirii si refacerea prin restaurare a mai multor cadre din pictura veche.
Tot in acest timp, din dania mai multor credinciosi din orasul Barlad, al caror nume Dumnezeu il scrie in cartea Vietii Sale, s-a organizat simetria incintei manastirii cu alei strajuite de flori si trandafiri. S-a construit cu ajutorul mesterilor din Suceava o fintina in stil moldovenesc si una agiasmatar din lemn lucrat dupa modelul traditiilor moldovenesti din nordul Bucovinei, in 12 laturi.
      Pe drept cuvint, manastirea va putea in viitor sa fie pentru credinciosii din zona Moldovei de Jos si pentru tinutul Vasluiului, un loc de liniste si rugaciune, alaturi de manastirile Floresti, Grajdeni, Moreni si "Nasterea Maicii Domnului"- Alexandru Vlahuta.
      Primii ctitori spirituali sunt Prea Sfintitul Ioachim Vasluianul care a avut initiativa, preacuviosul protosinghel Iustin Pirvu de la Manastirea Petru Voda pentru ajutorul material si spiritual alaturi de ceilalti ctitori care au contribuit material, BCR Birlad si mai multe societati comerciale.
Deasemeni staretul ieromonah Euharist cu obstea, sunt cei care au depus toata rivna si efortul de a mentine atit slujbele bisericii cit si muncile de consolidare si de refacere a Sf. Asezamint.
      Echipa de mesteri in lemn Breaban Gheorghe, Dorinel Pirghie si Breaban Vasile, care prin osirdia si straduinta in meserie, au aratat lumii moderne ca se pot face lucruri minunate asemanatoare celor de alta data, asezind manastirea Bujoreni in rindul monumentelor nationale, in traditia monumentelor moldovenesti bisericesti si de arta, cum ar fi Moldovita, Sucevita, Humor si o parte din manastirile nemtene care toate la un loc alcatuiesc patrimoniul bisericesc national, si zestrea acestui neam romanesc prin care el a dainuit si exista pina astazi.
Pentru frumusetea geografica a acestui loc, in zi de sarbatoare sau sfirsit de saptamina, ochiul celui care viziteaza sau priveste, poate sa se incinte, de diferitele forme de relief si frumuseti naturale.
Geografic teritoriul manastirii, este inclus in zona dealurilor Banca-Grivita la o altitudine de 200-250 de metri cu o vegetatie de silvo-stepa.
      Clima este temperat-continentala, media anuala a temperaturii este de 10 grade.
Manastirea este asezata la obirsia piriului Bujoreni, biserica este amplasata pe un platou inchinata pe un platou inclinat spre vest, la poalele platoului.
In cea mai mare parte a anului este seceta. Pinza freatica a acestor locuri este destul de sus pentru o zona deluroasa, poiana avind doua fintini, cu apa potabila la o adincime intre 30 si 40 de metri.
Poiana are o suprafata de aproximativ 7 hectare, inconjurata cu paduri de foioase, traversata si plina de carari si drumuri forestiere.
Aceste date au fost consemnate si edificate de ieromonahul Euharist Micu-Ionel, staret al manastirii Bujoreni.
 

 
©2009 Manastirea Bujoreni